Vine o vreme in viata unui biet muritor, cand simte nevoia sa puna pauza, sa lase totul in spate si sa se inveleasca in fildeshu-i, pentru numai un ragaz de timp.Asta am facut saptamana trecuta.Simteam pur si simplu ca nu mai pot indura!:)
Am plecat la Sibiu cu ocaziunea unui festival de film.M-am gandit ca e momentul oportun.Tot ce pot spune e ca m-a ajutat sa imi pun in ordine niste ganduri neoranduite sau mai degraba, care nu isi gaseau ordinea.
intr-o nesperat de insorita dimineata de sambata, am luat decizia de a vizita satul Rashinari, situat la numai 12 m de Sibiu.Pare asa de simplu la cel mai apropiat gand, cand colo, stai sa vezi!
Cum totul este complicat in viata mea, acesti 12 km s-au dovedit a fi cei mai nazdravani 12 km din ale mele peripetii de pana acum.Orele arata 10, cand aboia ce intredeschid ochii pentro o noua zi!Decuseara ne-am pus la masa sfaturilor, si am consultat lista calestilor ce ne puteau duce pana in locul cu pricina.Cea de 11 era deja ratata, iara urmatoarea o urma de abia a orele 16 alea amiezii.Booon, ce e de facut!
Cum peshiniii erau pe fundul pungutzei, optiunile erau constranse.Ne luam inima in dintzi si cafea de la tonomat in mana si ne urcam voiooase intr-un exemplar Transib(alias RTAB), intitulat 5(a se obserava faptul ca 5 e un numar…Sibiu, pe cand in Buc se lucreaza deja cu cifre:) ).
Soarele ne incalzea buclele, cafeaua raspandea aburi voioshi pana ce zaresc o timida legitimatzie la inima unui cetatzean! Atzi ghicit!Controlorii!Imi place pandishpanul, mai ales in Bucureshti, insa aici mi s-a aplecat.Ne-a usturat putzin…ironia aferenta a existat desigur, insa…sanctziunea la purtator!
Citez: “A fost surprins(AH), calatorind fraudulos in mijlocul de transport…etc etc etc.Mda.Nastrushnica chestiune.
Incurcate putzin de situatzie, eu si partenera mea de drumetzie, punem la tzara calea…cu o incapatzanare demna deinvidiat.Dupa investigatzii indelungi, identificam o statzie fantoma de troleu, care duce pana in locul unde doream noi sa ajungem.E foarte complicat sa strabatzi Sibiul din bucatzi.Tzelul nostru pana aici era sa ajungem la CIMITIR(morbida treaba..as spune eu…pentru ca in Rashinari cap delista era casa memoriala Emil cioran, si ca sa ajungi acolo mai inati trebuia sa ajungi la cimitirul din Sibiu, unde te intalneshti cu rechinii; dar asta va sa vina). Perseverente, tragem cu ochiul intr-un foarte tomantic parc, pana ce apare troleul salvator.Cu sufletul la gura, intreb soferul daca ne duce la cimitir, el zambeste si zice ca da…urcam…respiram usurate si intoarcem capetele nesabuite putin in spatele nostru!Renasterea! Prietenii controlori ne dau de urme iara!La urmatoarea am coborat, si pe deasupra si mustrate!Cand vine necazul, vine, nu ai ce-i face! Condamnatela 30 min de asteptare(urmatoarea mashina catre cimitir), ne apucam sa acostam femei in etate in scopuri indrumatoare.
Cu belet la parie si cafeaua intrata in circuit, poposim in mult dorita mashina.Ajungem la destinatzie dupa nu mult timp(pe drum am vazut si o frantura din Sibiul nou, cum i-ar spune unii, insa am sters degraba imaginea din memorie;e urat, va spun eu!).
Acolo facem cunoshtintza cu rechinii(niste Dacii 1100 cu soferi care semanau totzi ,al dracului de tare intre ei-si intre noi fie vorba, cu omul care ne aduce noua carbuni in fiecare toamna, pentru ca da, eu sunt burgheza, am stat o viatza intreaga la casa-) .Pentru numai 2 lei si o companie nu foarte ashteptata, ajungem in cele din urma la Rashinari!
Un coltz de rai, va spun! A meritat tot! Toate stradaniile noastre, si mai ales amenda din buzunar!
Fum ondulat pe coshurile caselor, carutze trecand agale, gutui in geam, dovleci pusi la la bronzat, cu burtihaniile faloase, perdele de aramiu pe coline in jur si oameni cu priviri pline!M-a impresionat!Am sa revin , sa diger si sa sedimentez.Nu pe fuga.In tihna.Asa cum imi place mie!
Dupa zigzaguri rashinariene, si cu picioarele urland de umflaturi, ne hotaram sa mergem si la Paltinis in ultimul moment.Am ajuns si acolo, insa ar pali imaginea in fatza Rashinariului, mai ales ca nu ne-am ales cu nicio “farameritura” din Noica.In niciun sens.Ni asha ni asha!
O zi frumoasa, cu atata toamna cat sa o tzii minte!
Nelinisti Urbane
Ma intreb oare de ce am trecut aceasta limita?De ce am ales sa patrund in blogosfera…asa cum isi delimiteaza impatimitii spatiul de desfasurare.
E oare o forma de conformism?Ramane de vazut.E noul conformism al erei digitale?Cum s-ar putea defini in cateva cuvinte un blog?Stiu si eu, poate exhibitionism atitudinal(ar zice unii), curaj, nevoia de epatare,punga in care sa isi verse frustrarile si veninul, loc unde sa iti pui sufletul pe tava(pentru nefericitii sociopati)?!?…si am putea continua.Eu inca nu mi-am clarificat inca scopul existential al blogu-mi!Cert e ca am sa incerc si asta.
De cateva zile ma macina o intrebare inspirata de pitoreasca priveliste bucuresteana.Sa insemne oare libertatea astazi, lipsa de stil?Mi-e teama sa va marturisesc ceea ce cred eu, insa tot mai des imi simt lezata retina de diverse “ipostaze”(si aici ma refer de la bun gust pana la educatie…da educatie lipsita de stil).E prea mult ceea ce pretind?Poate…
Exista niste versuri care imi par mie potrivite(ale mereu actualului Caragiale-intre noi fie vorba..este mereu langa noi – cautati-l cu privirea si o sa il zariti cu un zambet amar):
“Fără de graiuri gure şi ochi făr’ de priviri,
Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!
